Vestitul cimitir din Săpânța se află în centrul comunei, la biserica parohială şi are opt sute de monumente de artă populară, un adevărat şi complex muzeu în aer liber.
Cimitirul Vesel este platitor de taxa de timbru (TMI) la Institutul National al Patrimoniului
Cimitirul Vesel COD clasare LMI 2015 MM-IV-s-A-04832 face parte din categoria monumente memoriale si funerare, clasat grupa A – monument istoric de valoare nationala si universala.
Aşezată pe malurile râului Tisa şi dominate de piscurile Carpaţilor, Săpânța este o comună de vreo 5.000 locuitori, asemănătoare multor altor comune din Maramureş, ţinut din nordul României. Această zonă se caracterizează prin ataşamentul locuitorilor săi față de aceste ținuturi, puternicul lor spirit de independenţă, strictul respect al obiceiurilor şi tradiţiilor locului. Locuitorii Săpânței respectă cu pioşenie religia ortodoxă şi tradițiile sale. Este o datorie, chiar o onoare să faci parte din consiliul parohial. Duminică, la slujbă, oamenii îmbracă costumul național tradițional şi uită pentru o vreme certurile sau neîntelegerile din ajun.
La Săpânța, ca de altfel în mai toate ţinuturile carpatice, pădurea a constituit baza activităților economice. Simbol al perenităţii si eternității, lemnul este prezent peste tot. Din vremuri străvechi locuitorii acestor zone îl folosesc şi-l pun în valoare în arhitectura rurală, creând o mare varietate de motive geometrice, florale sau reprezentări ale Soarelui şi Lunii.
După cum se ştie ţăranului român nu i-a fost frică niciodată de moarte. Pentru el crucea reprezintă un fel de poartă de intrare spre odihna cea veşnică. Astfel, moartea nu devine un eveniment natural, acceptat ca pe un dat al sorții.
Vestitul cimitir din Săpânța se află în centrul comunei, la biserica parohială şi are opt sute de monumente de artă populară, un adevărat şi complex muzeu în aer liber.
Cimitirul constituie opera de o viață a renumitului sculptor, pictor şi poet popular lon Stan Pătraş, continuată de Dumitru Pop, unul din ucenicii lui Pătraş. Crucile sunt sculptate in lemn de stejar, pictate şi versificate prin încrestare. Toate crucile sunt vopsite într-o anumită culoare albastră, care diferă puțin de albastrul de Voroneţ, numită albastru de Săpânța. Fiecare cruce are încrustat pe ea câte un epitaf scris în versuri scurte de doină. Cele mai multe epitafuri sunt scurte, dar sunt câteva ale căror cuprins se întinde şi pe versoul crucii. Versurile sunt simple, spontane şi scrise în grai maramureşan, dar sunt încărcate de duh şi de har. Fiecare epitaf cuprinde în câteva versuri numele şi ceea ce a fost esențial în viața celui de sub cruce. Astfel definițiile celor din cimitirul din Săpânța curg peste crucile albastre într-un fluviu necontenit. Epitafele de pe crucile din cimitirul din Săpânța constituie o adevărată cronică a vieţii oamenilor din această localitate cu diversele lor preocupări, cu gândurile şi sentimentele lor, cu stările lor sufleteşti, etc. Unele epitafe au şi o anumită notă de umor, din acest motiv i s-a dat cimitirului din Săpânța numele de „Cimitirul Vesel”. În epitafe aflăm drame şi tragedii profunde, definirea unor oameni de elită pe care i-a dat Săpânța, referiri la feciorii Săpânței morți în războaie, la alții persecutați de opresiune, etc. În unele cazuri epitaful este penetrant şi are rol moralizator, el „laudă sau dojeneşte, elogiază sau deplânge caractere sau existenţe, virtuţi sau vicii, arderi eroice sau laşități descurajante, atitudini profane sau tafne. Nota de umor este minimă în bogatul tezaur de gânduri şi sentimente exprimate prin epitafele şi picturile de pe monumentele cimitirului din Săpânța.
Aceste gânduri şi sentimente sunt adânci şi dureroase, curate şi amare, duioase şi grave, chinuitoare sau consolatoare, sobre şi triste.
Trăsătura caracteristică nu este veselia, ci aceea că aici pune mai presus viața decât moartea. Avem aici ideea pe care o mai îl întâlnim în antichitatea romană. Romanii când anunțau decesul cuiva nu spuneau că acela a murit, ci anunţul îl făceau prin cuvântul „VIXIT = A trăit!
Pe cruce, deasupra epitafului este pictat în culori vii omul respectiv într-un moment important din viața lui. Chipul omului este însoţit de elemente din universul mioritic în care el a trăit: „mioare vorbind, stele căzând, cai zburând, sori suspinând, oameni asfințând, pomi arzând, munţi scăpărând, păsări luminând, apa hohotind, brazi trâmbițând”. Picturile de pe cruci îi reprezintă pe oameni în mişcare, în plenitudinea vieții: mergând călare, lucrând în atelier, dăltuind lemnul, cântând, mergând la şcoală, mergând cu coasa şi cu vitele, mergând la război, etc. Femeile sunt reprezentate purtând copii în brațe, dansând cu bărbaţii, torcând din caier cu fusul sau cu torcătoarea, lucrând în casă, gătind mâncare, prezente la petreceri, etc. Ciobanul, agricultorul, pădurarul, tăietorul de lemne şi chiar elevul sunt vecini aici, pentru eternitate, cu filătoarea, ţesătoarea, gospodina, băcanul, tâmplarul, medicul, muzicantul şi …beţivul. Pomelnicul de la Săpânța acest ansamblu de cruci colorate în care fiecare mort îşi povesteşte umil propria experiență cu bucuriile şi suferințele sale a reuşit să creeze o atmosferă senină şi veselă, sugubeață chiar, ce sfidează moartea şi proslăveşte viaţa.
Cimitirul de la Săpânța este o încercare de a privi moartea într-un alt mod decât cel obişnuit. Aici moartea nu este o tragedie ci o trecere dincolo, sau punctul de întâlnire dintre amplitudinea vieţii şi clipa ieşirii din ea. Cu toate că cimitirul de la Săpânța, ca şi oricare cimitir, este un loc al morţilor, aici nu moartea este pe primul plan, ci tumultul vieţii. Astfel numitul Cimitir Vesel este o bogată monografie a vieţii oamenilor de aici. lon Stan Pătraş a putut să facă toate acestea pe baza a două atribute. Unul este faptul că a trăit în mijlocul acestor oameni, iar altul consta în puterea şi în talentul de a exprima ceea ce cunoştea.
Datorită valorii şi unicității lui în lume, mii şi mii de vizitatori din ţară şi de peste meridianele globului pământesc vin să admire celebrul cimitir de la Săpânța. Prin unicitatea lui în lume, cimitirul de la Săpânța face parte din Simpozionul Monumentelor Funerare, care s-a ținut în Statele Unite ale Americii în 1998 şi a fost clasat primul din Europa şi al doilea din lume după cel din Valea Regilor.
Un vizitator elveţian, Honore Bayard, notase cândva în cartea de impresii a muzeului lui Stan Pătraş: Viaţa este frumoasă, foarte frumoasă! Dar iată că aici chiar şi moartea, pare a fi la fel de frumoasă şi asta datorită dumneavoastră, maestre! Vă mulțumesc pentru această clipă de adevăr! Cu adevărat, lucrarea lui Stan Pătraş este un moment de adevăr universal, un puternic concert de hohote de râs al celor dispăruţi care nu s-au temut de moarte, magistral oglindit în această operă.
